BIFTEKI (CHIFTELE GRECESTI)

mai 27, 2016


ENGLISH RECIPE HERE

Bifteki sunt niste chiftele grecesti din carne tocata de vita, umplute cu branza feta, foarte gustoase si aromate. Se pot gati pe gratar (grill) sau in tava, la cuptor.
Bifteki sunt usor de preparat iar gustul este pur si simplu minunat :). Puteti servi aceste minunate ciftelute calde, ca fel principal, alaturi de garnitura preferata sau salata, sau le puteti folosi pentru a prepara un burger delicios.
Cu branza feta eu nu ma impac absolut de loc, prin urmare am folosit o telemea de vaca. Puteti folosi ce branza va place, conditia principala este sa nu fie prea moale sau prea apoasa.
Noua ne plac foarte mult bifteki si sunt sigura ca vor fi si pe gustul vostru.
Va recomand si sosul de mustar pentru Bifteki. Este delicios!




Ingrediente necesare pentru a prepara reteta Bifteki (chiftele grecesti): 


- 700gr carne tocata de vita
- 1 ou
- 2 felii de paine muiate in lapte sau in apa si stoarse
- 1 ceapa
- 3-4 catei de usturoi
- 1 lingurita rasa de cimbru uscat
- 1 lingurita rasa de oregano uscat
- 1 legatura de patrunjel
- sare si piper dupa gust
Umplutura
- 200gr branza feta (aproximativ) sau telemea de vaca
Mai aveti nevoie de putin ulei pentru uns tava.

Mod de preparare reteta Bifteki (chiftele grecesti): 


Am pus intr-un bol carnea tocata, painea muiata si stoarsa, ceapa data pe razatoarea mica si scursa, usturoiul zdrobit, patrunjelul tocat si oul.
Am asezonat cu sare si piper, am adaugat cimbru si oregano, cate o lingurita rasa, apoi am amestecat bine cu mana pana am obtinut o compozitie omogena.



Daca aveti timp, este bine sa puneti acest amestec la frigider cel putin o jumatate de ora pentru a se intrepatrunde aromele. Daca va grabiti, va puteti apuca direct de modelat bifteki. Inainte de a ma apuca de modelat bifteki, am taiat branza felii groase cam de jumatate de centimetru, iar ca dimensiune au fost de aproximativ 5.5/2.5. Dimensiunile sunt orientative, ca sa va faceti o idee :).
Cu mainile umede, am luat o gramajoara din amestecul de carne, cam cat o prajoala (adica mai mare decat o chiftea obisnuita). Am aplatizat bucata de carne intre palme apoi am asezat in mijloc o felie de branza.
Am impachetat apoi biftekul, acoperind branza, si l-am modelat astfel incat sa se lipeasca bine si sa nu se desfaca la cuptor. Am asezat apoi biftekul intr-o tava antiaderenta unsa cu ulei.
Am repetat operatiunea pana s-a terminat carnea (13 bucati in total).



Am pus apoi tava cu bifteki in cuptorul preincalzit (180ºC pentru cuptorul electric) timp de 35-45 de minute (pana se rumenesc).
Din punctul meu de vedere bifteki sunt cele mai bune chiftele si vi le recomand cu caldura :).
Merg foarte bine cu piure de cartofi, cartofi prajiti sau la cuptor dar merg la fel de bine cu o garnitura de orez sau o salata. Sau le puneti intr-un sandvis si ati rezolvat problema :).
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

2 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...