FALAFEL - CHIFTELUTE DE NAUT

august 04, 2018


Crocante la exterior, fragede la interior, deosebit de aromate si totusi atat de usor de preparat cu doar cateva ingrediente, aceste falafel (chiftelute de naut) sunt excelente in zilele de post. Sunt foarte gustoase si satioase si au o textura deosebita.
Pentru a prepara reteta de falafel aveti nevoie neaparat de naut uscat. Nu trebuie sa-l fierbeti si nici nu puteti folosi naut din conserva (care este fiert). Daca folositi naut fiert cel mai probabil chiftelutele nu se vor lega si nici nu vor avea acea textura minunata.
Nautul uscat nu se foloseste ca atare la falafel ci trebuie tinut la hidratat peste noapte in apa rece. Pentru rezultate mai bune, puteti adauga in apa si o lingurita de bicarbonat de sodiu care ajuta nautul sa se fragezeasca.



In ceea ce priveste condimentele, folositi-le pe cele cu care sunteti obisnuiti si care stiti ca va plac. Aceste chiftelute de naut (falafel) sunt foarte gustoase doar cu sare si piper si nu trebuie neaparat sa adaugati chimion, coriandru sau alte minunatii pe care noi nu prea le folosim in bucatarie. Va recomand insa semintele de susan care confera o textura deosebita acestor minunate falafel.
Pe langa nautul uscat, pentru a prepara falafel mai aveti nevoie neaparat de un blender in care veti pune toate ingredientele si veti mixa pana obtineti o pasta.
Aceasta pasta trebuie apoi modelata in forma de chiftelute care se prajesc in ulei incins. Ca sa va fie mai usor sa modelati chiftelutele de naut (falafel) va recomand sa folositi o lingura de inghetata.
Puteti servi aceste delicioase falafel ca gustare, ca aperitiv sau ca fel principal, cu sos tahini sau cum va place. Mie imi place combinatia falafel - Tzatziki :). Va recomand si salata Tabbouleh.


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta Falafel - chiftelute de naut


- 500 gr naut uscat
- 2 fire de ceapa verde
- 1 legatura de patrunjel proaspat
- 6-8 catei de usturoi
- 1 lingurita de bicarbonat de sodiu
- sare si piper dupa gust
- 1 lingurita de chimion macinat
- 1 lingurita de coriandru macinat
- 2 linguri de seminte de susan

Pentru a hidrata nautul:
- apa rece
- 1 lingurita de bicarbonat de sodiu

Mai aveti nevoie de ulei pentru prajit chiftelutele de naut (falafel)





Mod de preparare Falafel- chiftelute de naut


Dupa cum va spuneam, pentru a prepara aceasta reteta de chiftelute de naut aveti nevoie de naut uscat. Nautul uscat trebuie insa tinut la hidratat peste noapte, adica il puneti intr-o oala, adaugati apa rece (cam 2 degete peste naut) si o lingurita de bicarbonat de sodiu si il lasati sa stea peste noapte. Nautul absoarbe multa apa, isi dubleaza practic volumul, si se fragezeste.


Semintele de susan le-am prajit cateva minute intr-o tigaie, cat sa devina aurii. In felul acesta vor avea o aroma mai intensa. Le-am lasat sa se raceasca.
Am strecurat nautul si l-am lasat sa stea cateva minute in strecuratoare ca sa se scurga toata apa in care a stat peste noapte.
Am pus apoi nautul intr-un bol incapator. Am adaugat usturoiul si ceapa verde taiata bucati potrivite.
Am adaugat patrunjelul tocat si am asezonat cu sare, piper, chimion si coriandru. Am amestecat bine.
Am pus apoi toate aceste ingrediente si am mixat pana cand am obtinut o pasta densa. Nu este necesar sa adaugati apa sau alte lichide. Apa absorbita de naut peste noapte este suficienta.
Nu este nevoie nici de oua, pesmet, faina, paine muiata in lapte sau alte ingrediente pe care le folosim de obicei la chiftele.



Am mutat amestecul pentru falafal intr-un bol. Am adaugat o lingurita de bicarbonat de sodiu si semintele de susan prajite si am amestecat bine.
Compozitia pentru falafel astfel preparata am pus-o la frigider timp de aproximativ 30 de minute pentru a se intrepatrunde aromele.


Dupa 30 de minute am putut modela chiftelutele de naut.
Dupa cum va spuneam, chiftelutele de naut se formeaza cel mai usor cu o lingura de inghetata. Se modeleaza in forma de bile sau se aplatizeaza, dupa preferinta. Nu este necesar sa le mai treceti prin faina sau pesmet.
Dupa ce am modelat chiftelutele de naut le-am pus la prajit in ulei incins si le-am lasat sa se rumeneasca uniform pe toate partile.

Am scos apoi chiftelutelele de naut pe hartie absorbanta pentru a inlatura excesul de ulei.
Serviti aceste delicioase chiftelute de naut (falafel) cu sos tahini, cu tzatiki sau alaturi de salata dumneavoastra preferata.


Spor la gatit si pofta buna!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...