PAPANASI CU DULCEATA SI SMANTANA (RETETA VIDEO)

iunie 26, 2017


ENGLISH RECIPE HERE

Dragii mei, desi imi plac la nebunie, au trecut cativa ani de cand nu am mai mancat papanasi. Eu am liste cu retete "de facut", care cresc de la o zi la alta, si papanasii ajunsesera undeva pe la sfarsitul listei. Iata ca le-a venit si lor randul, nu de alta, dar nu mai puteam de pofta :)
Stiti cu totii ca papanasii se servesc cu smantana si dulceata si, cum dulceata de casa este cea mai buna, m-am apucat sa fac mai intai dulceata de visine. Da, am muncit ceva pentru o portie de papanasi, dar a meritat! Au fost mega deliciosi!
Papanasii sunt foarte usor de preparat. Trebuie doar sa amestecati toate ingredientele intr-un bol, sa-i modelati si sa-i prajiti in ulei incins.



Ca sa obtineti niste papanasi super pufosi, trebuie sa lasati aluatul putin mai moale, usor lipicios. Daca puneti prea multa faina, papanasii vor iesi mai tari si mai indesati. Nu am putut sa pozez si o sectiune de papanasi pentru ca s-au mancat super rapid.
Papanasii se pot modela in mai multe moduri. Mama stiu ca modela mai intai un snur pe care apoi il lipea. Mie mi se pare mult mai simplu sa impart aluatul in bucati egale. Din fiecare bucata de aluat rup o bucatica mica din care modelez biluta, restul de aluat il turtesc intre palme si fac o gaura in mijloc cu degetul. Ca la Bagels. Nu trebuie sa aiba o forma perfecta pentru ca se umfla in timpul prajirii.
Papanasii se servesc calzi, cu smantana si dulceata. Multa smantana si multa dulceata :).
In ceea ce priveste smantana, puteti folosi smantana dulce, pentru frisca, sau smantana fermentata. Eu de cand ma stiu am mancat papanasi cu smantana fermentata si imi place foarte mult combinatia de dulce-acrisor.

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta papanasi cu dulceata si smantana (6-8 bucati)

- 300gr branza de vaci
- 250gr faina
- 2 oua
- 80gr zahar
- 1 lingurita praf de copt
- coaja rasa de la o lamaie sau portocala (optional)
- un praf de sare
- esenta de vanilie
Mai aveti nevoie de :
- ulei pentru prajit papanasii
- smantana
- dulceata (dulceata de visine este cea mai buna!)


Mod de preparare reteta papanasi cu dulceata si smantana


Mai intai am amestecat faina cu praful de copt si un praf de sare.
Am pus intr-un bol incapator branza de vaci, ouale, zaharul, coaja rasa de lamaie si esenta de vanilie. Am amestecat bine pentru omogenizare.
Am adaugat apoi faina amestecata cu praf de copt, treptat, amestecand in acelasi timp cu o lingura de lemn.
Trebuie sa obtinem un aluat destul de moale si usor lipicios, dar cu care sa putem lucra. Daca vi se pare ca aluatul este prea lipicios, puteti sa mai adaugati putina faina.
Dupa ce am preparat aluatul pentru papanasi, l-am asezat pe suprafata de lucru presarata cu faina. Eu am impartit aluatul in 6 bucati egale, pentru 6 papanasi. Papanasii ies destul de mari dar, daca doriti papanasi mai micuti, puteti imparti aluatul in 8 bucati.
Am luat cate o bucata de aluat si am rupt mai intai o bucatica mica din care am modelat biluta. Restul de aluat l-am aplatizat intre palme, l-am asezat pe suprafata de lucru si i-am facut o gaura in mijloc cu degetul. Am aranjat putin marginile, ca sa aiba forma rotunda, si gata primul papanas.
Am procedat la fel cu celelalte bucati de aluat.
Va dati des cu faina pe maini ca sa nu se lipeasca aluatul. 
In timp ce modelam papanasii am pus si uleiul la incins.
Papanasii astfel modelati i-am pus la prajit in ulei incins. Ii prajiti in transe, fara sa-i ingramaditi, pentru ca se umfla. Papanasii se prajesc la foc mediu, ca sa se patrunda. Se rumenesc pe ambele parti apoi se scot pe hartie absorbanta ca sa scape de excesul de ulei.

Serviti papanasii calzi, cu smantana si dulceata.
Voi aveti noroc ca nu trebuie sa mai stati sa pozati papanasii. Nu va imaginati cat de greu este :)
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

2 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...