FOCACCIA CU ROSII SI USTUROI

mai 29, 2016


ENGLISH RECIPE HERE

Imi place foarte mult focaccia pentru ca este o paine simpla, usor de preparat,dar si mai mult imi place ca se poate prepara in foarte multe variante. Focaccia cu rosii si usturoi este una dintre preferatele mele, in special pe timp de vara cand pot folosi rosii proaspete si gustoase de gradina. Aroma usturoiului se combina minunat cu prospetimea rosiilor iar rezultatul este o paine minunata, foarte gustoasa si aromata. In privinta ierburilor aromatice, mie imi place sa folosesc oregano, dar puteti folosi si rozmarin sau orice altceva va este pe plac.
Ai mei adora focaccia cu rosii si usturoi si o mananca goala, pe post de gustare :)
Pentru coacere am folosit o tava de 25/35cm.



Ingrediente necesare pentru a prepara reteta focaccia cu rosii si usturoi:

Pentru blat:
- 450gr faina
- 250ml apa calduta
- 1 pliculet drojdie uscata (7gr)
- 1 lingurita de zahar
- 1 lingurita de sare
- 3 linguri de ulei de masline
Pentru topping:
- 3 linguri de ulei de masline
- 5 catei de usturoi
- un praf de sare
- 1 lingurita oregano (sau ce va place)
- 1-2 rosii (in functie de marime) sau cateva rosii cherry
Mai aveti nevoie de putin ulei pentru uns tava.

Mod de preparare reteta focaccia cu rosii si usturoi:

Am pus intr-un bol faina si drojdia, uscate, si le-am amestecat.
Intr-un alt bol, mai incapator, am pus 250ml apa calduta, 3 linguri de ulei de masline, 1 lingurita de zahar si 1 lingurita de sare si am amestecat usor.



Am adaugat apoi faina amestecata cu drojdie, treptat, amestecand in acelasi timp cu o lingura de lemn. Cand nu am mai putut amesteca, am inceput sa framant aluatul cu mana.
Dupa ce am adaugat toata faina, am mai framantat aluatul cateva minute. Trebuie sa obtinem un aluat moale si elastic, care se desprinde de pe mana. Daca este necesar, puteti sa mai adaugati putina faina.
Am uns aluatul cu putin ulei, l-am asezat intr-un bol uns si el cu putin ulei, l-am acoperit cu folie alimentara si l-am lasat la crescut, la caldura, timp de 45min-1 ora (pana isi dubleaza volumul).
Imediat dupa ce am terminat de preparat aluatul pentru focaccia cu rosii si usturoi, am pus 3 linguri de ulei de masline intr-o ceasca, am adaugat un praf de sare si usturoiul tocat marunt apoi am acoperit si am lasat sa stea cat timp a crescut aluatul.
Dupa ce a crescut aluatul, l-am asezat intr-o tava unsa cu ulei si l-am apasat cu palmele, intinzandu-l astfel pe toata suprafata tavii.



Dupa ce l-am intins, l-am lasat sa se odihneasca vreo 10 minute.

Dupa ce au trecut aceste 10 minute, am facut mici gropite in aluat, apasand aluatul din loc in loc pana atingeam tava. Am lasat apoi aluatul pentru focacia cu rosii si usturoi sa se odihneasca alte 15 minute.
Intre timp am taiat o rosie felii subtiri iar fiecare felie am taiat-o in 3 pentru ca a fost o rosie destul de mare. Feliile de rosie nu trebuie sa fie foarte mari pentru ca vor muia prea tare focaccia.
Dupa ce au trecut cele 15 minute de odihna, am imprastiat pe toata suprafata aluatului amestecul de ulei de masline, usturoi si sare, avand grija sa intre si in gropitele facute mai devreme in aluat. Am asezat si feliute de rosii, din loc in loc, apoi am presarat oregano.
Am pus tava cu focaccia cu rosii si usturoi in cuptorul preincalzit (180ºC pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 25 de minute (sau pana se rumeneste frumos).
Cat timp a stat la cuptor in casa s-a raspandit un miros minunat, ca de friptura, care i-a adus pe-ai mei rapid in bucatarie :). Le-a placut foarte mult focaccia cu rosii si usturoi, chiar daca si-au cam fript limba.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

1 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...