PULPE DE PUI CROCANTE LA CUPTOR
septembrie 29, 2016Pulpe de pui fragede si suculente, invelite intr-o crusta aurie, crocanta si aromata, gatite la cuptor… O reteta absolut delicioasa pe care trebuie neaparat sa o incercati!
Pulpele de pui crocante la cuptor sunt excelente si pentru pranz, dar si pentru cina si au marele avantaj ca le puteti servi cu orice garnitura va este pe plac. Daca tot suntem la capitolul preparate la cuptor, va recomand niste cartofi prajiti la cuptor sau niste cartofi wedges. La fel de bine puteti opta insa pentru o salata de orez sau o salata de sezon. Noi am servit pulpele de pui crocante la cuptor cu o salata de varza rosie cu maioneza.
In loc de pulpe de pui puteti folosi si aripioare sau bucati de piept de pui. Timpul de coacere trebuie insa ajustat in functie de marimea bucatilor de carne.
In ceea ce priveste condimentele, puteti folosi ce va place, fara zgarcenie :).
Noua ne-au placut foarte mult pulpele de pui crocante la cuptor si au inceput sa dispara din tava rapid. Am reusit, cu greu, sa fac si cateva poze :)
Ingrediente necesare pentru a prepara reteta pulpe de pui crocante la cuptor :
- 8 pulpe de pui
- 3 linguri de mustar
- 4 linguri de ulei
- 3-4 catei de usturoi
- sare si piper dupa gust
- 1 lingurita boia de ardei iute (sau dulce)
- 1/2 lingurita de cimbru uscat
- 4 linguri de faina
- 5-6 linguri de fulgi de porumb maruntiti
Mod de preparare reteta pulpe de pui crocante la cuptor :
Modul de preparare a pulpelor de pui crocante este asemanator cu cel de preparare a snitelelor, difera insa ingredientele. In loc de ou am folosit un amestec de mustar si ulei iar pentru crusta am folosit un amestec de faina si fulgi de porumb maruntiti.
Fulgii de porumb trebuie maruntiti grosier. Nu este indicat sa ii puneti in blender pentru ca se macina prea fin si nu mai obtineti acea textura crocanta. Puteti pune fulgii de porumb intr-o oala si ii zdrobiti cu presa pentru cartofi sau ii puneti intr-o punga si ii zdrobiti cu sucitorul.
Am spalat pulpele de pui, le-am tamponat cu un prosop ca sa nu ramana ude si le-am presarat cu sare. Voi le puteti presara si cu piper, daca va place. Eu nu le-am pus piper pentru ca am folosit un mustar cu piper si a fost suficient :).
Am pus mustarul intr-un bol si am adaugat uleiul, treptat, amestecand in acelasi timp (ca la maioneza). Dupa ce am adaugat tot uleiul am adaugat si usturoiul zdrobit si am amestecat.
Desi am pus o lingurita de boia de ardei iute, pulpele de pui crocante la cuptor sunt doar usor picante. Daca nu va place gustul picant, puteti folosi boia de ardei dulce sau puteti combina boia dulce cu boia iute.
Acum ca avem totul la-ndemana, putem trece la pregatirea pulpelor de pui crocante la cuptor.
Am luat cate o pulpa de pui si am trecut-o mai intai prin mustar, avand grija sa fie acoperita uniform.
Am scuturat-o usor de excesul de mustar apoi am tavalit-o prin amestecul pentru crusta. Am avut grija si de acesta data ca pulpa de pui sa fie acoperita uniform, am presat usor cu mana ca sa se aseze mai bine crusta apoi am asezat pulpa de pui intr-o tava antiaderenta pe care am avut de gand sa o ung cu putin ulei, dar am uitat :). Dupa cum vedeti, putem gati pulpe de pui crocante la cuptor fara ulei :)
Am procedat la fel cu celelalte pulpe de pui apoi am pus tava in cuptorul preincalzit (200º C pentru cuptorul electric). Pulpele de pui crocante trebuie sa stea la cuptor in jur de 40-50 de minute, in functie de marimea bucatilor de carne. Cam la jumatatea timpului de coacere trebuie intoarse ca sa se coaca uniform.
Noi am servit pulpele de pui crocante la cuptor cu o salata de varza rosie si maioneza... Delicios!
Sper sa incercati si voi aceasta reteta pentru ca este simpla si foarte usor de preparat iar pulpele de pui sunt exceptionale! :)
Spor la gatit si pofta buna!
Noi am servit pulpele de pui crocante la cuptor cu o salata de varza rosie si maioneza... Delicios!
Sper sa incercati si voi aceasta reteta pentru ca este simpla si foarte usor de preparat iar pulpele de pui sunt exceptionale! :)
Spor la gatit si pofta buna!
0 comentarii