Drumeție ușoară pe Poteca Regală din Sinaia: Stâncile Franz Joseph
iulie 02, 2026
Sinaia este, fără îndoială, perla Carpaților, oferind atât obiective interesante de vizitat cât și trasee montane spectaculoase.
Un traseu foarte popular, potrivit chiar și pentru familiile cu copii, pornește din zona Castelului Peleș, pe Poteca Regală până la Stâncile Franz Joseph.
Detalii Tehnice ale Traseului
Înainte de a porni la drum, este bine să știi la ce să te aștepți din punct de vedere fizic. Traseul este unul accesibil, dar necesită un minimum de condiție fizică. Noi am pornit de la gara din Sinaia, cu o scurtă oprire la Peleș (unde nu am găsit bilete).Ruta: Gara Sinaia ➡️ Castelul Peleș ➡️ Poteca Regală ➡️ Stâncile Franz Joseph / Poiana Stânorii ➡️ Retur pe același traseu
Distanță totală: Aproximativ 10 - 12 km (dus-întors, în funcție de plimbările din jurul obiectivelor).
Diferență de nivel: ~450 - 500 metri.
Durată: Între 3.5 și 5 ore (în funcție de ritm și de pauzele de fotografiat).
Marcaj: Bandă Albastră (pentru Poteca Regală).

Pas cu pas: De la Gara Sinaia la Stâncile Franz Joseph
1. Startul de la Gară și popasul de la PeleșTraseul începe chiar de la Gara Sinaia (o clădire istorică monument în sine). De aici, urci treptele spre parcul Ghica, traversezi centrul stațiunii și începi urcarea ușoară spre domeniul regal, urmărind indicatoarele.
Noi am vrut sa vizitam și Peleșul, dar, din cauza aglomerației, nu am mai găsit bilete disponibile.
Sfat util: Dacă vrei neapărat să vizitezi interiorul castelului, rezervă-ți biletele online cu câteva zile înainte! În curtea castelului există și aparate de unde se pot achiziționa bilete, dar limita este de 2000 vizitatori pe zi și este posibil să nimeriți cum am nimerit noi într-o zi super aglomerată când la ora 10.30 toate cele 2000 bilete erau epuizate. De reținut și ca lunea și marțea muzeul este închis.
Am dat o tură prin curtea castelului, am făcut câteva poze și am pornit spre Poteca Regală.
2. File de Istorie pe Poteca Regală
Chiar din apropierea complexului Peleș (zona Pelișor / Economat) începe Poteca Regală. Aceasta nu este o simplă potecă de munte, ci un drum pavat cu piatră cubică, construit la comanda Regelui Carol I. Traseul este marcat cu bandă albastră și este destul de vizibil.
Scopul ei inițial? Să ofere familiei regale și invitaților de rang înalt o cale de promenadă sigură, lină și ferită de noroi, prin pădurea de fagi și brazi. Mersul pe această potecă te transpune direct în atmosfera de Belle Époque. Traseul urcă în serpentine lejere, fiind perfect și pentru familii cu copii. Am văzut pe traseu chiar și copilași de 4-5 ani, mergând ținuți de mânuță.
Chiar înainte de intrarea pe traseu veți observa și Cascada Regelui.
3. Destinația: Stâncile Franz Joseph
După aproximativ o oră și jumătate de urcare lejeră pe Poteca Regală, vei observa un indicator (separat de marcajul cu bandă albastră) către Stâncile Franz Joseph. Din acest punct mai sunt aproximativ 5-7 minute până la punctul de belvedere de pe stânci.
Amenajate cu trepte de piatră și balustrade metalice, aceste stânci poartă numele împăratului Austro-Ungariei, care a vizitat Sinaia în 1896. Din vârful lor, se deschide o panoramă de un unghi larg asupra Văii Prahovei. Priveliștea este absolut spectaculoasă și recompensează fiecare strop de sudoare!
Atenție la Urși: Siguranța pe Primul Loc!
Zona Sinaia – Bucegi este cunoscută pentru densitatea mare de urși bruni. Chiar dacă Poteca Regală este destul de frecventată, ești în mijlocul naturii, pe teritoriul lor.
Pornește pe traseu în grup, nu singur! Evită zilele săptămânii, dimineața devreme sau seara târziu când traseul nu este circulat.
Nu merge în totală liniște: Discută cu partenerii de drumeție, atașează un „clopoțel anti-urs” de rucsac sau folosește un fluier. Urșii evită în general oamenii dacă le aud prezența din timp.
Spray-ul de urși: Este obligatoriu în rucsac sau, mai bine, agățat la curea/breteaua rucsacului, ca să fie accesibil în câteva secunde.
Mâncarea să fie ambalată, mirosul de mâncare atrage animalele sălbatice. Nu lăsa absolut niciun rest alimentar pe traseu.
Echipament Recomandat
Deși traseul este pavat, ai nevoie de echipament adecvat:
Încălțăminte cu talpă aderentă. Piatra cubică de pe potecă poate fi extrem de alunecoasă dacă este umedă.
Îmbrăcăminte în straturi: Tricou tehnic (evită bumbacul care ține transpirația), un polar subțire și o jachetă impermeabilă/windbreaker (vremea la munte e schimbătoare).
Rucsac de zi (20-30L): În care să ai cel puțin 1.5L de apă/persoană, gustări (batoane energizante, fructe), o mini-trusă de prim ajutor și spray-ul de urși.
Protecție solară. Drumul până la punctul de pornire pe traseu este prin soare și chiar și pe traseu sunt destul de multe porțiuni scăldate de soare, pădurea nefiind foarte deasă. Prin urmare, vei avea nevoie de șapcă, ochelari de soare și cremă cu factor de protecție.
Opțional: Bețe de trekking – îți vor proteja genunchii la coborâre.
4. Și nu în ultimul rând, masa de prânz
După o drumeție de 5 ore, vă dați seama că ne era tare foame 😋. Sunt câteva restaurante și în zona castelului, dar noi am decis să mergem în centrul stațiunii unde sunt mult mai multe opțiuni. Am trecut pe lângă o autoservire, Mihaela’s Autoservire unde era destul de aglomerat, semn că mâncarea era bună, dar am ales să ne oprim câțiva metri mai încolo, la Irish House, pentru pizza și limonadă. Foarte bună pizza!
Tu ai fost pe Poteca Regală? Ce alte trasee scurte și frumoase din Sinaia îți mai plac? Lasă-ne un comentariu mai jos!





0 comentarii