PANCAKES CU BANANE

iunie 20, 2016


ENGLISH VERSION HERE

Ce poate fi mai bun pentru un mic dejun servit in tihna decat o portie de pancakes cu banane? Daca ii intrebati pe-ai mei, va vor raspunde: doua portii de pancakes cu banane :). Sunt delicioase, usor de preparat si le puteti servi cu un sos de caramel, de ciocolata sau vanilie, cu sirop, cu fructe proaspete sau pudrate cu zahar.
In aluatul pentru pancakes cu banane am pus doar 2 linguri de zahar care sunt suficiente daca le serviti cu un sos dulce, cu sirop sau pudrate cu zahar. Daca le serviti simple, puteti pune ceva mai mult zahar in aluat ca sa fie mai dulci.



Ai mei sunt innebuniti dupa clatite in general si, dat fiind faptul ca nu le-am mai facut cam de mult, le-au devorat rapid. Nu am apucat sa le numar ca sa va pot spune cate clatite ies dar, daca am apucat sa mananc si eu inseamna ca au fost suficiente pentru 4 persoane.

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta pancakes cu banane :

- 2 banane coapte
- 2 oua
- 300ml lapte
- 250gr faina
- 1 lingurita praf de copt
- 2 linguri de zahar (sau dupa gust)
- un praf de sare
- 1 fiola esenta de vanilie (sau dupa gust)
Mai aveti nevoie de putin ulei pentru prajit clatitele.

Mod de preparare reteta pancakes cu banane :

Am curatat bananele de coaja, le-am pus intr-un bol incapator si le-am pisat cu furculita.


Am adaugat cele doua oua si am mixat usor, la viteza mica, pana la omogenizare. Puteti folosi foarte bine si un tel sau puteti folosi un mixer ca acesta.
 Am adaugat apoi zaharul, esenta de vanilie si laptele si am mai mixat putin.

Am adaugat si faina amestecata cu praf de copt si un praf de sare si am mixat pana am obtinut o compozitie omogena, mai densa decat cea pentru clatitele obisnuite.
Aluatul pentru pancakes cu banane este gata si acum le putem pune la prajit.
Am uns o tigaie antiaderenta cu putin ulei, am lasat-o sa se incinga apoi am luat un polonic de aluat si am turnat in tigaie. Nu este necesar sa-l nivelati sau sa-l intindeti cu polonicul, se aseaza singur.


Cand a inceput sa se inchege compozitia (se formeaza niste mici bule la suprafata) am intors clatita pe partea cealalta cu ajutorul unei spatule. Dupa ce s-a rumenit clatita pe ambele parti am scos-o pe o farfurie si am continuat pana am terminat aluatul. 
Inainte de fiecare clatita eu mai picur putin ulei in tigaie. Dimensiunea clatitelor o ajustati in functie de dimensiunea tigaii. Tigaia mea este destul de mica si pot face in ea o singura clatita maricica. Daca aveti o tigaie mai mare, puteti face cate 2-3 clatite o idee mai micute.
Noi am servit pancakes cu banane stropite zdravan cu sos de caramel, un adevarat deliciu! Mi se face pofta doar cand imi aduc aminte :) Sunt minunate cu orice sos sau sirop va este pe plac, pudrate cu sahar sau simple, la micul dejun dar si ca desert sau gustare.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...