BLAT DE TORT CU CACAO (PANDISPAN CU CACAO)

aprilie 15, 2018


Eu pur si simplu ador torturile de ciocolata, dar pentru un tort bun avem nevoie si de un blat bun. Am tot incercat, testat si degustat, dar parca tot pandispanul cu cacao ramane cel mai bun. In plus, este si super usor de preparat, cu doar cateva ingrediente, si merge cu orice fel de crema.
Pentru a obtine un blat de tort usor si pufos, trebuie sa urmati aceleasi reguli ca la pandispanul clasic, diferenta este ca veti amesteca faina cu cacao si atunci formula magica devine: faina+cacao+zahar=oua. Adica greutatea oualor trebuie sa fie aceeasi cu greutatea celorlalte ingrediente. Va recomand sa folositi un cantar. Este adevarat ca 10 gr in plus sau in minus nu conteaza la un blat de tort de aceasta dimensiune, dar 40-50 gr in plus de faina ar fi mult prea mult.
Este foarte importanta si temperatura la care coaceti blatul: nu ar trebui sa fie mai mare de 170 °C.





In ceea ce priveste crema, puteti folosi crema preferata. Eu prefer cremele cu lapte, fierte, indiferent ca sunt cu vanilie, cacao sau caramel. Aceste creme se pot folosi simple sau combinate cu frisca. De asemenea, puteti folosi crema ganache, crema pe baza de crema de branza sau nutella. Nu este absolut necesar sa insiropati blatul. Depinde de cat de fluida este crema si de gust.
Ingredientele de mai jos sunt pentru o tava cu diametrul de 20cm.


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta blat de tort cu cacao:– 6 oua (300 gr, cantarite fara coaja)

– 150 gr zahar
– 110 gr faina
– 40 gr cacao
– un praf de sare
– esenta de vanilie

Mod de preparare reteta blat de tort cu cacao (pandispan cu cacao)


Blatul de tort se prepara foarte repede si usor. Prin urmare, incepem prin a porni cuptorul apoi pregatim tava. Tava o puteti tapeta cu hartie de copt sau o puteti unge cu unt si tapeta cu faina. Eu aleg o varianta mixta: pun hartie de copt pe fundul tavii iar marginile le ung cu unt.
Tot acum am amestecat faina cu cacao ca sa le am pregatite.




Am separat albusurile de galbenusuri.
Am pus albusurile intr-un bol incapator si am adaugat un praf de sare. Am mixat albusurile pana am obtinut o spuma ferma. Am adaugat apoi zaharul in 2-3 etape.
Am continuat sa mixez pana s-a dizolvat tot zaharul. Ca sa verificati daca s-a dizolvat zaharul, luati putina spuma intre degete si vedeti daca se mai simte zaharul. Trebuie sa obtinem o bezea ferma si lucioasa.
Am adaugat apoi esenta de vanilie si galbenusurile, unul cate unul, mixand scurt dupa fiecare pentru omogenizare.
Am adaugat apoi faina amestecata cu cacao si am incorporat-o usor cu o spatula cu miscari sus-jos.
In aceasta etapa nu se recomanda folosirea mixerului.



Compozitia astfel preparata am turnat-o in tava pregatita mai devreme.
Am nivelat compozitia cu o spatula apoi am pus tava in cuptorul preincalzit.
Blatul de tort cu cacao (pandispan cu cacao) se coace la 170 °C timp de aproximativ 30 de minute.
Timpul de coacere difera insa de dimensiunea tavii.
Ca sa verificati daca blatul este facut il intepati in mijloc cu o scobitoare. Daca scobitoarea iese curata, blatul este facut. Daca scobitoarea iese umeda, mai tineti blatul la cuptor cateva minute.
Dupa ce scoateti blatul din cuptor il puneti pe un gratar si il lasati sa se raceasca complet. Dupa ce se raceste il puteti felia si umple cu crema preferata.
Eu am preparat acest blat de tort cu cacao (pandispan cu cacao) pentru tortul Brigadeiro.
Voi ce pregatiti?
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

V-ar putea interesa:

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...