FURSECURI CU INIMIOARE DE CIOCOLATA - RETETA VIDEO

februarie 03, 2021

 


ENGLISH RECIPE HERE

Fursecurile cu inimioare de ciocolată sunt pe cât de drăgălașe, pe atât de delicioase. Sunt o opțiune excelenta pentru Ziua Îndrăgostiților, dar și pentru Crăciun sau orice alta sărbătoare. Ai mei sunt de părere că acestea sunt cele mai bune fursecuri de casă cu ciocolată. Și ei se pricep, au degustat multe fursecuri 😋
Pentru a prepara aceste fursecuri cu inimioare de ciocolată, aveți nevoie doar de câteva ingrediente accesibile. Eu am folosit inimioare de ciocolată Milka. Nu știu dacă mai există și alte sortimente, eu personal nu am văzut.


Untul este și el un ingredient de baza pentru aceasta rețetă de fursecuri. Trebuie sa folosim unt de 82% grăsime, altfel fursecurile nu-si vor pastra forma. Și, in cazul acestor fursecuri, forma este esențială.
Aceste fursecuri nu sunt doar aspectuoase si delicioase, dar si usor de preparat. Se prepara aluatul, se modeleaza bilute de aluat care se dau prin zahar tos, pentru textura si stralucire, apoi se coc. Dupa ce le scoatem din cupor trebuie sa le lasam 5 minute sa se racoreasca, cat sa nu mai fie fierbinti, apoi sa le decoram cu inimioarele de ciocolata. Fursecurile sunt calde in acest moment si, ca sa nu se topeasca ciocolata, le punem la congelator aproximativ 15 minute. Dupa ce se racesc complet si ciocolata s-a intarit, se pot pastra in cutii inchise, la temperatura camerei.




Mai multe retete cu ciocolata gasiti aici:

Tort Trio de ciocolata
Prajitura cu lapte condensat si ciocolata
Tort de ciocolata fara faina
Ciocolata de casa
Trufe de ciocolata


Ingrediente necesare pentru a prepara reteta Fursecuri inimioare cu ciocolata (aproximativ 36 de bucati)


- 200 gr unt de 82% (la temperatura camerei)
- 70 gr zahar tos
- 70 gr zahar brun
- 1 galbenus
- 280 gr faina
- un praf de sare
- esenta de vanilie

Pentru decor:
- 100 gr zahar tos
- proximativ 36 de inimioare de ciocolata Milka

Instrumente utile (contin linkuri de afiliere):

Tava Copt Tefal Perfect bake 38x28 cm

Mod de preparare fursecuri cu inimioare de ciocolata


Am pus intr-un bol untul (la temperatura camerei), zaharul tos si zaharul brun si am mixat pana am obtinut o compozitie cremoasa. Am adaugat apoi galbenusul, esenta de vanilie si un praf de sare si am mixat pentru omogenizare.
Am adaugat apoi faina, treptat, si am mixat pentru a o incorpora.
Din aluatul astfel preparat am luat apoi cu lingurita si am modelat mici bilute, cam cat o nuca (2-2.5 cm diametru). Am tavalit bilutele de aluat prin zahar tos astfel incat sa fie acoperite uniform si le-am asezat in tava tapetata cu hartie de copt, la distanta unele de altele. Se repeta pana se termina aluatul.
Fursecurile astfel preparate le-am pus in congelator aproximativ 15 minute ca sa isi pastreze mai bine forma la cuptor.



Dupa ce au trecut cele 15 minute, am scos fursecurile din congelator si le-am pus in cuptorul preincalzit (190C pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 12 minute (sau pana cand prind culoare pe margine).
Dupa ce am scos fursecurile din cuptor, le-am lasat sa se racoreasca 5 minute, doar cat sa nu mai fie fierbinti. Am luat apoi cate o inimioara de ciocolata si am apasat-o in mijlocul fiecarui fursec. Fursecurile sunt moi si se lucreaza usor.
Dupa ce am asezat toate inimioarele, am pus tava la congelator aproximativ 15 minute ca sa se intareasca ciocolata. Dupa aceea fursecurile se pot pastra la temperatura camerei.
Noi am mancat o parte din fursecuri calde, n-am mai avut rabdare 😋 Sa stiti ca si calde sunt super delicioase!
Spor la gatit si pofta buna!

You Might Also Like

0 comentarii

Follow by Email

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...