SALAM DE BISCUITI CU CIOCOLATA, RETETA DE POST - RETETA VIDEO

martie 28, 2021


Salam de biscuiti de post, cu gust intens de ciocolata si foarte usor de preparat, iata o reteta care trebuie pastrata! Mie mi se pare chiar mai bun decat salamul de biscuiti in varianta clasica si cred ca asa il voi prepara de acum inainte.
Salamul de biscuiti de post este un desert care va fi, cu siguranta, pe palcul tuturor membrilor familiei! Este dens, ciocolatos, aromat si il putem imbogati dupa gust cu fructe uscate, rahat sau nuci. Eu i-as mai fi adaugat si niste bucatele de ciocolata, dar nu am vrut sa exagerez 😊 Am pus doar cateva stafide.


Ce ingrediente folosim pentru salamul de biscuiti de post

Ingredientele sunt simple, ieftine si le gasiti in orice magazin. Aveti nevoie in primul rand de biscuiti populari de post. Va trebui sa verificati etichetele, pentru ca nu toti biscuitii sunt de post.
Ciocolata neagra am observat ca in general este de post. Verificati insa eticheta sa nu fie si laptele printre ingrediente.
In rest, mai aveti nevoie de apa, zahar, cacao si fulgi de cocos pentru finisat. Pentru un gust si mai intens, mai puteti adauga o lingurita de cafea instant.


Mai multe dulciuri de post

Cornulete fragede cu bors
Chec de post in 3 culori
Cornuri de post cu rahat
Clatite de post
Prajitura cu morcovi de post

Cum se prepara salamul de biscuiti cu ciocolata de post


Partea cea mai complicata este ruperea biscuitilor in bucatele mici dar, daca aveti prichindei pe-acasa, ii puteti pune la treaba. Mai avem de preparam un sirop din apa, zahar si cacao in care vom adauga ciocolata. Dupa ce se topeste ciocolata turnam siropul peste biscuiti, amestecam, modelam salamul si punem la frigider peste noapte.

Va recomand cu drag acest salam de biscuiti cu ciocolata in varianta de post. Va va placea cu siguranta!


Alte retete de post

Chiftele de ciuperci cu cartofi
Lapte de ovaz
Cartofi la cuptor cu lamaie
Paste cu legume mexicane
Tocanita de ciuperci cu masline

Ingrediente


- 500 gr biscuiti populari (de post)
- 300 ml apa
- 150 gr ciocolata neagra 50% cacao (de post)
- 100 gr zahar
- 3 linguri cacao
- esenta de rom dupa gust
- 100 gr stafide

Pentru hidratarea stafidelor
- apa cat sa le acopere
- esenta de vanilie sau de rom

Pentru presarat deasupra: 2-3 linguri fulgi de cocos


Mod preparare salam de biscuiți cu ciocolată, rețetă de post



Primul lucru pe care l-am făcut a fost sa pun stafidele la hidratat in apa cu esență de rom (sau de vanilie). Se pune apă doar cât să le acopere, se adaugă esența preferată și se lasă să stea cel puțin cât pregătim restul ingredientelor. In felul acesta, stafidele vor fi mult mai aromate.
M-am ocupat apoi de biscuiți, partea cea mai migăloasă a acestei rețete. Eu am rupt biscuiții bucățele mici dar, dacă doriți să meargă treaba mai repede, ii puneți într-o oală și îi zdrobiți cu instrumentul de pisat cartofi.

Cum se prepara siropul pentru salamul de biscuiti de post

Am pus intr-o craticioara zaharul, cacaoa si apa. Am pus apoi craticioara pe aragaz, la foc potrivit, pana cand s-a topit complet zaharul. Nu este necesar sa fiarba. Am luat craticioara de pe foc si imediat (cat siropul este fierbinte) am adaugart ciocolata rupta bucatele. Am amestecat bine pana s-a topit ciocolata. Am adaugat apoi si esenta de rom (sau de vanilie).


Asamblare salam de biscuiti de post

Siropul astfel preparat l-am turnat peste biscuiti. Am amestecat bine pentru omogenizare. Am adaugat apoi si stafidele, scurse si am amestecat.
Compozitia astfel preparata am rasturnat-o pe folie alimentara. Am strans folia si am modelat compozitia in forma de salam. Salamul de biscuiti astfel format trebuie sa stea la frigider pana se intareste (macar 6 ore sau peste noapte).
Dupa ce am scos salamul de biscuiti din frigider am desfacut folia si am presarat fulgi de cocos. 


Spor la gatit si pofta buna!

You Might Also Like

0 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...